Pelinul-amăreala care vindecă
Fitoterapeuţii apreciază că pelinul este cel mai puternic tonic amar din ţara noastră. Efectele benefice ale pelinului asupra organismului se datorează substanţelor active din compoziţia plantei: minerale (calciu, fier, fosfor), vitamina C (acidul ascorbic), vitamina B6 şi principiile amare- uleiul eteric pe care-l conţine. În industrie, planta este folosită la prepararea vinului, a vermutului şi a lichiorului. Preparatele cu efecte medicinale din pelin: infuzia, pulberea, vinul, lichiorul, siropul, tinctura sunt eficiente într-o varietate de afecţiuni: edeme renale, anorexie, gastrită hipoacidă, hemoroizi, răni care se vindecă foarte greu.
Fitoterapeutul Eugen Giurgiu recomandă pelinul pentru acţiunea sa complexă asupra căilor gastro-intestinale:” Infuzia de pelin face curăţenie generală pe acest sector, distruge inclusiv viermii intestinali, tratează diabetul şi are calităţi depurative. Infuzia se prepară dintr-o linguriţă de plantă uscată şi o cană de apă clocotită. Zilnic se bea o cană de infuzie. O cură de curăţare a organizmului cu pelin durează şapte zile şi se face de două ori pe an: primăvara şi toamna.
Mai mult, preparatele din pelin, pe lângă faptul că sunt tonice amare, revitalizante gastrice şi intestinale, acestea stimulează anumite zone de pe creier şi sunt apreciate ca tonice cerebrale. De asemenea, în cazul bolnavilor de ciroză, tratamentul cu pulbere de pelin, administrat sublingual, de trei ori pe zi, timp de 21 de zile, ajută la eliminarea lichidului. În plus, pelinul are efect antibiotic faţă de Stafilococul auriu.
Când planta este folosită în exces
Folosit în exces- mai mult de 15 g pe zi-, pelinul are efecte negative asupra stării de sănătate: este toxic, stimulează agitaţia, halucinaţiile şi pierderea cunoştinţei. În acelaşi timp, abuzul de băuturi preparate din pelin are efecte dramatice asupra memoriei şi a psihicului, dând tulburari psihice şi pierderea memoriei”, ne spune fitoterapeutul Eugen Giurgiu.
Sunătoarea este un leac modern
Această plantă, cu proprietăţi medicinale de excepţie, a trezit interesul oamenilor de ştiinţă încă din Antichitate. În renumitele biblioteci ale Vaticanului, într-un tratat de specialitate, Claudius Galenus, ultimul medic de seamă al Antichităţii (considerat un precursor al medicinei şi farmacologiei moderne), spunea despre sunătoare că este „o plantă extraordinară, un leac eficient pentru o mulţime de boli.”
În compoziţia plantei au fost identificaţi 15 compuşi, printre care acidul valerianic, saponinele, colina, rutina, uleiul volatil, substanţe active care atribuie sunătoarei puteri vindecătoare pentru numărul impresionant de boli pe care le tratează. Planta are proprietăţi sedative, antiseptice, cicatrizante, antiinflamatore, vasodilatatoare, remineralizante şi cicatrizante.
Sunătoarea este un antidepresiv recunoscut
Sunătoarea acţionează ca sedativ, antiseptic, cicatrizant, antiinflamator hepatic şi intestinal, antibiotic, revigorant şi remineralizant. Însă cea mai cunoscută calitate a sunătoarei este aceea de antidepresiv natural.
Mii de tone de sunătoare se transformă anual în medicamente, care ţin în frâu bolile secolului: depresia, hipertensiunea arterială, astmul, obezitatea şi îngrăşarea, cauzate de dezechilibrele emoţionale. Fitoterapeuţii din mai multe ţări apreciază însă, că atât intern, cât şi extern, pojarniţa, aşa cum i se mai spune plantei în popor, demonstrează virtuţi vindecătoare pentru mai bine de 80 de afecţiuni: de la cele hepatice, gastrice, (inclusiv deranjamente stomacale şi paraziţi intestinali) şi până la bronşite.
Tratamentul cu preparate de sunătoare s-au dovedit salvatoare pentru patru categorii de depresii distincte: depresii reactive, cauzate de evenimente negative din viaţa pacientului, depresii biologice, uneori moştenite, depresii psihiatrice, rezultate prin pierderea contactului cu realitatea şi depresii hibernale, apărute în sezonul rece, când lumina naturală a zilei este redusă în intensitate şi înlocuită cu lumină artificială.
Tratamentul cu pulbere s-a dovedit foarte eficient şi se administrează de patru ori pe zi, câte o linguriţă rasă, pe stomacul gol, la ore fixe: 7, 13, 19 şi 22. Foarte bună este şi tinctura de sunătoare, care se prepară din patru linguriţe de pulbere de plantă uscată, peste care se adaugă 500 ml alcool alimentar de 50 de grade. Ingredientele se lasă la macerat vreme de 12 zile, la loc călduros, apoi se filtrează, iar tinctura obţinută se păstrează în sticluţe mici. Se foloseşte de patru ori pe zi, câte o linguriţă diluată în puţină apă. Tratamentul trebuie urmat o lună.
Dacă nu se respectă recomandările terapeutului
Dacă în tratamentul cu sunătoare bolnavii nu respectă recomandările terapeutului, apar efecte nedorite: nevralgii, dureri de cap, fotosensibilitate. De asemenea, tratamentul cu sunătoare nu se administrează concomitent cu medicamentele de sinteză contra depresiei, insomniei, anxietăţii, epilepsiei şi contra infecţiei cu HIV. În cazul alergiei la tratamentul cu sunătoare, apar dureri gastrice şi erupţii cutanate.
Sulfina stimulează circulaţia sanguină periferică
Sulfina este recomandată mai ales în tratamentul varicelor. Planta are proprietăţi anticuagulante fiind indicată ca un remediu al hipertensiunii arteriale, care influenţează circulaţia periferică.
Totodată, sulfina stimulează circulaţia periferică şi previne formarea trombozelor .
Studiile susţinute ale cercetătorilor europeni au scos la iveală că substanţele active prezente în compoziţia sulfinei : uleiul volatil, substanţele amare, derivaţii flavonici, acidul cumarinic se asociază cu succes în tratamentul unui număr impresionant de afecţiuni: hepatite cronice, ciroză, afecţiuni ale rinichilor şi ale căilor urinare, inclusiv în artită, abcese, gingivite , astm, bronşite şi diferite răni. .
De-a lungul secolelor, faima sulfinei a crescut. Numeroase cercetări de laborator, realizate îndeosebi în Franţa şi în Elveţia, au dovedit puterile miraculoase ale sulfinei în vindecarea unor afecţiuni frecvente: insuficienţa venoasă (arterită), reumatismul şi afecţiunilor hepatice.
Planta atât de apreciată şi în mediul urban s-a dovedit un excelent vasodilatator periferic, deoarece măreşte permeabilitatea vasculară.
Infuzia se prepară dintr-o linguriţă de plantă şi 200 ml apă clocotită. Se consumă câte două ceşti pe zi, una dimineaţa şi alta seara, pe stomacul gol.
Supradozarea provoacă hemoragii
Dacă planta este folosită în exces sau dacă nu este uscată bine la umbră, din cumarină, o substanţă prezentă în compoziţia sulfinei, se formează un derivat care scade puterea de cuagulare a plantei. Mai mult, aceeaşi cauză provoacă şi hemoragii.
Socul, o plantă care prelungeşte tinereţea biologică
Socul este una dintre cele mai puternice plante depurative cunoscute în ţara noastră ! Preparatele din soc (flori, frunze, fructe şi rădăcini) sunt remedii excelente pentru răceli şi laringite, deoarece stimulează transpiraţia. În acelaşi timp, planta este valorificată ca un “vehicol” pentru alte remedii cu efect expectorant sau care poate stimula transpiraţia. Pentru afecţiunile căilor respiratorii, pentru gripă sau pentru răceli bronşice este indicată infuzia din flori de soc. În acest caz se recomandă câte două căni de ceai pe zi. Leacul are proprietăţi antisudorifice şi de fluidizare a secreţiilor bronşice.
Fructele de soc alungă bătrâneţea
Fructele de soc curăţă rinichii, stomacul şi se recomandă mai ales sedentarilor, predispuşi la obezitate. De asemenea, bobiţele de soc au şi efect laxativ, datorită conţinutului de tiroxină şi fructoză din compoziţia lor. Mai mult, preparatele din fructe de soc ajută la vindecarea bolilor degenerative şi au un rol dovedit în prevenirea bolii canceroase şi a tumorilor benigne. Potrivit unor cercetări recente, această terapie prelungeşte tinereaţea biologică. Nu în ultimul rând, extractul acesta din fructe de soc este un concurent redutabil al medicamentelor antivirale.
“ În curele de slăbire şi în combaterea obezităţii, se recomandă tinctura din fructe de soc, care se asociază cu un regim alimentar din care sunt eliminate carnea, prăjelile, dar şi produsele cu aditivi alimentari, cum sunt zahărul şi margarina. Se administrează câte o linguriţă de tinctură, diluată în puţină apă, de trei ori pe zi. Din rădăcină de soc se poate prepara un remediu valoros contra ascitei. Acest leac se prepară din rădăcină de soc (o linguriţă) care se fierbe, timp de zece minute, într-o cană cu apă. După ce s-a mai răcit, în acest decoct se adaugă una-două linguriţe de suc de lămâie”, recomandă Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie.
Consumate în exces, fructele provoacă vomă
Fructele de soc se consumă doar fierte foarte bine, la temperaturi de 80 de grade, spun specialiştii. Un consum care depăşeşte 200 g are efecte grave asupra sănătăţii şi provoacă: arsuri gastrice, stări de vomă, indigestii, probleme respiratorii şi se poate ajunge şi la comă. De asemenea, un consum de fructe mai mare de 200 g poate contribui la pierderea unei cantităţi importante de potasiu prin urină.
Tătăneasa are proprietăţi antitumorale remarcabile
Iarna ne pândeşte cu ninsori şi cu ger, dar şi cu un sac plin de boli. Printre acestea, afecţiunile aparatului respirator şi digestiv, inflamaţiile încheieturilor, artritele şi durerile de oase sunt la ordinea zilei. În astfel de situaţii, preparatele din rădăcină de tătăneasă au efecte terapeutice dovedite. În combinaţie cu pătlagina, cu teiul şi cu nalba, ceaiurile de tătăneasă sunt indicate în afecţiunile respiratorii, în bronşite şi în tuse, deoarece uşurează expectoraţia. Rădăcina plantei conţine ulei eteric, tanin, mucilagii şi substanţe active, printre care alantoina, substanţă cu remarcabile proprietăţi antitumorale. Abcesele dentare şi alte inflamaţii ale gurii se retrag, când se foloseşte un decoct concentrat de tătăneasă, în amestec cu coada-şoricelului şi cu pelin, câte două linguriţe din fiecare plantă la 250 ml de apă. În acest caz, se face gargară cu câte două-trei căni de ceai pe zi.” Cercetătorii europeni atribuie acestei plante şi proprietăţi hemostatice, calmante şi cicatrizante în ulcer gastric, în hemoragii interne şi în pleurezii, precizează fitoterapeutul Eugen Giurgiu. Mai mult, tinctura de tătăneasă are un efect terapeutic mai eficient decât ceaiul în tratarea reumatismului şi înflamaţiilor articulare”.
Decoctul se obţine din două linguriţe de rădăcină la 250 ml de apă rece, fierte timp de 30 de minute. Se recomandă să se bea câte două- trei căni de decoct pe zi, în caz de hemoroizi, de ulcer gastric sau duodenal cu nişă, până la vindecare.
Tinctura se poate prepara şi în casă : Rădăcina de tătăneasă, curăţată şi tăiată mărunt, se pune într-o sticlă. Deasupra se toarnă rachiu de secară sau de fructe, cât să acopere planta, iar leacul se lasă să se macereze timp de 14 zile la soare sau lângă o sursă de căldură. Apoi, licoarea se strecoară şi se păstrează în sticluţe de culoare închisă. Se iau câte zece picături de trei ori pe zi, adăugate în 50 ml de apă. Tinctura este eficientă în tulburări ale irigaţiei sangvine, în inflamaţii ale încheieturilor, în artrite şi în dureri de oase.
Administrată timp îndelungat, planta poate avea efecte dramatice
Când este folosită zilnic, timp îndelungat, specialiştii susţin că planta poate produce leziuni hepatice grave, chiar şi paralizie facială. De aceea, doza zilnică pentru un adult nu trebuie să depăşească 6 grame.
