luni, 13 octombrie 2014

REFLEXOPUNCTURA-REFLEXOTERAPIA CU ACE

Ne-am obişnuit prea mult cu administrarea de
medicamente de la farmacie la primele semne ale unei
răceli. Credem aproape orbeşte în cuceririle medicinii
moderne. Şi totuşi, când credinţele noastre sunt date
peste cap, iar rezultatele sunt nule, ce facem? Căutăm
remedii naturiste. Chinezii au aflat cu mult timp înaintea
europenilor că sănătatea mintii şi a trupului poate fi
controlată şi altfel. Aşa s-a născut medicina tradiţională
chinezească. Ce are special acest tip de medicină?
„întreaga medicină chinezească se bazează pe filo-
sofia daoistă care este, în fapt, o filosofie practică. O
ştiinţă a structurii universului care porneşte de la
polaritatea Yin şi Yang. Relaţiile opozite dar unitare
dintre Yin şi Yang se regăsesc în structura
organismului. Partea superioară a corpului este Yang,
cea inferioară Yin, exteriorul este Yang şi interiorul Yin,
spatele este Yang iar fata este Yin, Yang e sufletul şi
Yin trupul, Yang este raţiunea şi Yin sunt afectele
ş.a.m.d. Legătura energetică dintre organele interne şi
dintre acestea şi celelalte structuri ale organismului
(glande endocrine, muşchi, oase etc.) este realizată prin
intermediul sistemului energetic al canalelor denumite
meridiane în literatura de specialitate”, ne explică dr.
Răzvan lonescu. Chinezii cred că viata şi sănătatea
sunt menţinute de o energie numită Qi (Ci) a cărei sursă
este pe de o parte ancestrală, iar pe de altă parte
dobândită din alimente, aer şi apă. Energia Qi are o anumită circulaţie în corp de-a lungul
meridianelor. Bolile apar fie prin blocarea unor
meridiane, fie prin alterarea energiei Qi. Asupra
meridianelor se poate acţiona prin înţeparea anumitor
puncte, astfel deblocând circulaţia sau chemând în aju­
tor energia Qi. Polaritatea Yin şi Yang se manifestă în
orice domeniu al vieţii şi cosmosului, iar teoria aceasta
directionează toate ramurile aplicative ale medicinii
tradiţionale chinezeşti: fitoterapia, dietote- rapia,
acupunctura, masajul şi gimnastica energetică.
Dincolo de consideraţiile teoretice, când treci pragul
unui cabinet de acupunctură trebuie să ştiţi că prin
acupunctură se tratează o serie întreagă de boli
precum: bolile reumatice, hernii de disc; unele boli
neurologice precum: nevralgia de trigemen ori migrena;
deficitele motorii apărute după accidente cerebrale;
bronşita cronică şi astmul bronşic, rinite, sinuzite, hipo-
şi hipertensiunea arterială; gastrita, ulcerul şi alte boli
ale tubului digestiv; obezitatea; tulburările ciclului
menstrual şi infertilitatea; incontinenta urinară; hepatita
cronică; spas- mofilia şi stările anxioase sau depresive,
urticaria şi altele. Plaja de afecţiuni căreia ne putem
adresa prin acupunctură este vastă. Din ea lipseşte
tratarea cancerului. Ba, în cazul afecţiunilor de acest
gen, acupunctura are efect revelator. Mai exact, cancerul
– care este o formă de boală ascunsă – poate să se
manifeste în urma acupuncturii. Cu toate acestea,
acupunctura poate susţine energetic un pacient care
face tratament anticanceros cu chimioterapice, operaţie
etc. Dr. Răzvan lonescu atrage, de asemenea, atenţia
că: „O maşină, dacă o duci la service şi o repari va fi
funcţională din nou, dar dacă mergi iar prin gropi cu ea
se va strica. Aşa e şi cu organismul uman. Omul este
un sistem caracterizat prin intrări, ieşiri şi procese
interne, iar sănătatea reprezintă un echilibru între toate
acestea. Calitatea aerului, a apei, a alimentelor şi a
vieţii emoţionale sunt de aceea foarte importante.
Putem trata o perioadă, de pildă, un ulcer, dar dacă
pacientul continuă să fie stresat, mănâncă neregulat şi
inadecvat, ulcerul revine. Deci, pentru o vindecare de
durată trebuie şi pacientul să schimbe ceva în viata sa.
Medicul român are pacienţi mai mult decât oriunde în
lume. La vechii chinezi, spre exemplu, medicul era plătit
atât timp cât pacienţii erau sănătoşi, iar când omul se
îmbolnăvea, medicul trebuia să trateze pacientul gratis
fiindcă se considera că nu a făcut suficientă profilaxie.
Prevenţie înseamnă şi că pacientul ascultă. Dacă i se
spune să nu bea, păi atunci să nu bea. Dacă i se spune
să nu mai fumeze, atunci aşa să fie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu